Această intoxicaţie este cauzată de polenul toxic recoltat de albine de la diferite plante otrăvitoare situate īn raza de zbor a albinelor.
Printre plantele polinifere care intră īn această categorie amintim: omagul, ceapa, nemţişorul, tutunul, măselariţa, laptele cucului, teiul argintiu şi multe altele. Intoxicaţiile albinelor īn anumiţi ani se produc din cauza alcaloizilor, glucozizilor şi uleiurilor eterice volatile, pe care aceste plante le conţin. Uneori, sub influenţa unor factori de mediu şi unele plante polinifere cunoscute ca nevătămătoare pot produce polen toxic pentru albine. Boala apare īn diferite perioade ale sezonului activ şi afectează īn special albinele tinere şi puietul neavānd un caracter contagios. īn mod obişnuit, boala este de scurtă durată, dar un timp nefavorabil şi lipsa unui cules de polen neotrăvitor, prelungeşte şi agravează boala, producānd moartea prin intoxicare a unui număr mare de albine.
Simptome
pe care le prezintă albinele bolnave sunt īn funcţie de conţinutul īn substanţe toxice ale polenului consumat.
Intoxicaţia cu polen se poate recunoaşte prin prezenţa pe scāndura de zbor, īn faţa urdinişului şi pe fundul stupului, a unui număr mare de albine moarte. Albinele au abdomenul mărit şi la o uşoară atingere a lui cu māna, elimină excremente de consistenţă păstoasă, de culoare galbenă-verzuie. Aceleaşi materii fecale se găsesc din abundenţă şi pe capacele stupilor.
Uneori albinele prezintă şi paralizii ale membrelor posterioare şi ale aripilor.
Tratamentul
este nespecific şi constă īn administrarea siropului de zahăr (1:2), călduţ (37°C), īn doză de 500 ml pentru o familie, din 2 īn 2 zile, pānă la dispariţia simptomelor clinice.
Intoxicaţia cu nectar
Această boală este determinată de consumul de nectar toxic secretat de aceleaşi plante care produc şi polenul otrăvitor. De obicei, boala se instalează odată cu apariţia timpului nefavorabil secreţiei de nectar şi afectează mai mult albinele culegătoare. S-a constatat că nectarul toxic conţine pe lāngă alcaloizi şi glucozizi şi manoză, un zahăr cu proprietăţi toxice deosebite pentru albine. Atunci cānd nectarul dăunător este recoltat īn cantitate mare, mierea care rezultă din el devine periculoasă şi pentru consumul uman.
Simptome Albinele intoxicate cu nectar devin neliniştite, apoi agitate, treptat īşi pierd capacitatea de zbor, se tārăsc pe pămānt, fie īn faţa urdinişului, fie īn jurul plantelor cu nectar toxic, paralizează şi mor. Dacă consumul de nectar toxic a fost mai mic, albinele īşi pot reveni.
Tratamentul
constă īn administrarea de sirop de zahăr, cāte 500 ml zilnic fiecărei familii, timp de 3-5 zile.
Intoxicaţia cu mierea de mană
Intoxicaţia cu mană se manifestă mai ales īn timpul iernii şi la īnceputul primăverii, dar poate apare īn tot sezonul activ, ori de cāte ori albinele culeg acest produs. Īn lipsa nectarului floral, albinele recoltează mana īn cantităţi mari şi o prelucrează īn miere de mană, care apoi este depozitată īn faguri ca rezervă de hrană. Toxicitatea mierii de mană nu este īntotdeauna aceeaşi, ea variază de la o perioadă la alta şi de la o localitate la alta, fiind īn funcţie de plantele de pe care se recoltează, de insectele care o produc, de condiţiile meteorologice şi de compoziţia ei. Toxicitatea ei este determinată de sărurile minerale şi mai ales cationii de potasiu, precum şi de alte elemente.
Digestibilitatea ei pentru albine este mică, ceea ce duce la supraīncărcarea rectului peste limitele fiziologice īn timpul iernii. Acţiunea ei dăunătoare faţă de albine este īn raport direct cu proporţia īn care se amestecă cu miere florală Cānd rezervele de hrană sunt formate exclusiv din miere de mană, tulburările digestive īnsoţite de acţiunea toxică şi de posibilitatea declanşării nosemozei decimează īn totalitate familiile respective de albine. Deoarece modificările ce apar la albinele intoxicate cu miere de mană nu sunt caracteristice, ele putāndu-se confunda cu alte boli ale albinelor adulte, diagnosticul clinic nu este posibil, se face un examen microscopic al intestinului mijlociu şi posterior al albinelor şi un examen de calitate a mierii. Combaterea intoxicaţiei cu miere de mană se face prin examinarea calităţii mierii şi excluderea de la iernare a proviziilor īn care există miere de mană.
Intoxicaţia cu medicamente
Īn general, prin medicament se īnţelege acea substanţă care introdusă īn organismul viu este īn stare să diminueze sau să īnlăture tulburările pe care acesta le prezintă. Īn ultimii ani, īn combaterea bolilor infecto-contagioase ale albinelor s-au folosit şi se folosesc numeroase antibiotice şi chimioterapice, care administrate īn doze necorespunzătoare pot deveni toxice pentru organismul acestora.
Simptome
Sub acţiunea dozelor prea mari de antibiotice, puietul īşi schimbă poziţia normală īn celule, īşi pierde culoarea normală, devenind de nuanţă mai īnchisă şi, īn general, este īnlăturat din celule de către albine. Albinele adulte s-au dovedit mai rezistente decāt puietul faţă de acţiunea toxică a antibioticelor şi sulfamidelor.
Diagnosticarea acestor intoxicaţii medicamentoase la puiet şi la albinele adulte se face pe baza examenului de laborator, al anchetei toxicologice şi anamnezei, pentru a exclude astfel confundarea cu alte boli infecto-contagioase sau cu alt tip de intoxicaţii. Pentru a evita apariţia acestor manifestări īn stupină, se recomandă a respecta dozele şi protocolul de administrare a medicamentelor prescrise de specialişti pentru fiecare boală īn parte.
Intoxicaţia cu pesticide
Īn agricultură sunt folosite din ce īn ce mai multe substanţe chimice deosebit de toxice pentru combaterea bolilor şi dăunătorilor plantelor de cultură sau a celor din zona forestieră.
Această metodă chimică de combatere a dăunătorilor duce la scăderea numărului polenizatorilor naturali ai plantelor şi la necesitatea protejării şi folosirii dirijate a albinelor ca insecte polenizatoare, īn scopul sporirii producţiei vegetale. Acest lucru se poate realiza prin utilizarea unor substanţe chimice mai puţin toxice pentru albine şi prin aplicarea lor īn momente īn care nu vin īn contact cu acestea. Insecticidele, indiferent de natura lor, de ingestie, de contact sau de respiraţie, sunt nocive atunci cānd penetrează organismul albinei şi provoacă un dezechilibru fiziologic la cāteva procese biologice fundamentale. Deoarece, evoluţia toxicozei este de obicei fulgerătoare, īn cursul unei zile pot fi distruse mai multe prisăci, iar această evoluţie depinde de distanţa şi suprafaţa tratată, precum şi de natura şi remanenta substanţelor aplicate.
Simptome
Dacă insecticidul utilizat este mai puţin nociv, sau distanţa dintre stupină şi cultura tratată este mai mare, familiile de albine intoxicate au o activitate mai redusă şi prezintă un mare număr de albine moarte pe fundul stupului, īn faţa urdinişului şi īn direcţia zborului. O parte din albinele care supravieţuiesc cad de pe faguri, se tārăsc īn faţa urdinişului, iar altă parte īncearcă să părăsească stupul īmpreună cu matca. Puietul de albine intoxicat īşi schimbă poziţia, culoarea, se atrofiază şi piere.
Pānă la utilizarea unor insecticide netoxice pentru albine, dar cu acelaşi efect pentru distrugerea dăunătorilor agricoli, singura posibilitate de prevenire a intoxicaţiilor la albine constă īn respectarea legislaţiei īn vigoare privitoare la interzicerea stropirilor cānd plantele melifere sunt īn perioada de īnflorire (ordinul nr. 127/21 oct. 1991). īn cazul cānd sunt tratate anumite suprafeţe agricole sau forestiere cu substanţe insecticide īn perioada cānd sunt cercetate de către albine, familiile de albine trebuie transportate la cel puţin 5 km de zona īn care se aplică combaterea, sau se īnchid pe īntreaga perioadă de tratare şi de remanentă a substanţei insecticide pe plante. Durata īnchiderii familiilor de albine se scurtează mult atunci cānd după aplicarea tratamentului chimic intervine o ploaie, apa reducānd efectul nociv al substanţei chimice aplicate, diluānd-o.
Intoxicaţia cu polen – poza de admin, in Bolile şi dăunătorii albinelor · 4KB
